Efectul Conadă este un fenomen aero- sau hidrodinamic, manifestat prin tendința unui jet fluid de a se atașa unui perete convex aflat în imediata vecinatate. A fost observat prima oară în anul 1910 de Henri Coandă, care l-a studiat începând din 1932, punând în evidență următorele caracteristici: apariția unei depresiuni pe suprafața peretelui învecinat, accelerarea fluidului în orificiul de alimentare a jetului, amestecarea fluidului din jet cu cel din mediul ambiant (prin antrenare).
Ținând seama de aceasta, se pot obține efecte de: depresiune, ejecție, amestec, deplasare, amplificare etc. Astfel, Efectul Coandă poate fi aplicat la: amplificarea forțelor de reacție, atenuarea zgomotelor gazodinamice, reglarea și controlul curgerii pe suprafața unor corpuri (avioane, vapoare), ventilație. Prima aplicare practică a efectului a fost dotarea aripilor de avion cu fante la bordul de atac și voleți articulați la bordul de fugă, pentru mărirea portanței la viteze reduse și unghiuri de incidență mari.
De asemenea, Efectul Coandă a permis apariția unei noi tehnici de prelucrare a semnalelor, denumită fluidică. În această tehnică se folosesc jeturi de fluid ce se combină între ele, promițând obținerea de: amplificare, oscilație, detecție etc., care pot înlocui în anumite cazuri componentele electronice.
Alte aplicații ale Efectului Coandă se întâlnesc la turbinele de gaz, ca și la sistemele de ghidare ale vapoarelor, vehiculelor cu pernă de aer, rachetelor.
O aplicație aflată încă în faza experimentală este „farfuria zburătoare”. Principiul acesteia constă în realizarea unei depresiuni pe suprafața pe care se deplasează cu viteză mare o peliculă de fluid: astfel, se obține o forță portantă fără a fi necesară deplasarea profilului (ca în cazul cunoscut al aripii de avion).
Henri Coandă (1886 – 1972) a fost un genial inginer român. În primul deceniu al secolului XX, a inițiat o serie de experiențe de propulsie reactivă la Arsenalul Armatei Române din București.
În perioada 1907 – 1910, finalizează construirea primului avion cu reacție din lume, pe care-l prezintă în 1910 la Salonul Aeronautic de la Paris. La data de 16 decembrie 1910 a efectuat cu avionul său primul zbor cu propulsie reactivă. Cu această ocazie, a observat tendința jeturilor de gaze de a se alipi de fuselajul avionului (Efectul Coandă).
A lucrat la uzinele Bristol (ulterior, British Aircraft Corporation). Din 1932, a început studiul sistematic al efectului ce-i poartă numele, pe care îl brevetează în 1934.
După 1945, este solicitat de United Air Force în cadrul unor programe de cercetări pentru aplicarea Efectului Coandă la realizarea unor tehnici de zbor („farfuriile zburătoare”, aflate încă în stadiu experimental).
Ulterior, a devenit consilier de aerodinamică la Laboratoarele Diamond (S.U.A.), care au lansat fluidica – tehnica bazată pe Efectul Coandă. Revenind în țară definitiv (1969), a contribuit la înființarea Institutului Național pentru Creație Științifică și Tehnică, al cărui președinte a fost numit.
Pentru meritele sale deosebite în domeniul științei și tehnicii, a fost ales membru al Academiei Române și ministru consilier în cadrul Consiliului de stat.
SURSA: Vasile V. Văcaru, Descoperiri științifice ale secolului XX
PHOENIX WEB 