Azi nu mai avem nicio milă pentru conceptul de „liber arbitru”: știm prea bine ce este el de fapt — cel mai ticălos dintre toate artificiile teologilor, menit să facă omenirea „răspunzătoare” în sensul lor, adică dependentă de ei. Aici nu fac decât să furnizez psihologia oricărei acțiuni de „a face răspunzător”.
Orinude se caută responsabilități, ceea ce acționează este de obicei instinctul de a vrea să judeci și să pedepsești […]; doctrina liberului arbitru a fost inventată în esență pentru scopul de a pedepsi, adică pentru că se dorea impunerea vinovăției. Întreaga psihologie veche, psihologia voinței, era condiționată de faptul că inițiatorii ei, preoții și conducătorii vechilor comunități, voiau să-și creeze dreptul de a pedepsi — sau voiau să creeze acest drept pentru Dumnezeu.
Oamenii erau considerați „liberi”, astfel încât să poată fi judecați și pedepsiți, astfel încât să poată deveni vinovați; ca urmare, fiecare act trebuia considerat drept intenționat, iar originea fiecărui act trebuia considerată drept legată de conștiință.
SURSĂ: Fr. Nietzsche, Amurgul zeilor
PHOENIX WEB 
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază