MAFIA – Catedrale în deșert

Aici se situează povestea lui Salvatore Giuliano, bandit sicilian de drumul mare înainte de a deveni instrumentul Mafiei și al democrației creștine, folosit de aceste două centre de putere atâta timp cât era utilizabil. Dintotdeauna Mafia a avut cu banditismul o relație de strânsă conivența: l-a susținut atâta timp cât a avut un ce câștig din asta.

Dar dacă acest sprijin poate duce la o ruptură cu statul, atunci Mafia se aliază cu statul pentru a-i elimina pe cei aflați în afara legii.

Povestea lui Salvatore Giuliano, cel care a masacrat muncitori în ziua de 1 Mai 1948 la Portella della Ginastra (Sicilia), marchează punctul de conivență maximă a banditismului cu Mafia, care în acest caz a fost comanditată de democrația creștină să dea o lovitură partidelor de stânga, considerate a fi prea puternice. După acest episod sângeros (unsprezece morți), Mafia avea să se îndepărteze progresiv de Salvatore Giuliano, care mersese evident prea departe.

De altfel, Mafia găsise alți oameni, alte mijloace, alte metode, care nu mai implicau neapărat folosirea sistematică a violenței. Fusese tocmai proclamată autonomia regională și, odată cu ea, se ivise perspectiva unor câștiguri grase, legate de gestionarea banului public de către autohtoni, ca și de „reparațiile” pe care statul italian recunoștea că trebuie să le asigure insulei… Din aceste „reparații” s-a născut nu numai o încurajare a activității Mafiei, ci și industrializarea nesabuită a Siciliei — construirea acelor „catedrale în deșert” care sunt uzinele atunci când ele nu beneficiază de o contextură economică și socială adecvată —, ca să nu mai vorbim de specula imobiliară.

Sicilia ar fi putut beneficia de un tip de dezvoltare bazată pe agricultură și turism; or, a fost aleasă o a doua cale, aceea a industrializării până la refuz, care n-a rezolvat nimic pentru că n-a reușit să ocupe decât prea puțină mâna de lucru, dezechilibrând în același timp zone întregi ale acestei insule și semanând, peste tot pe unde a trecut, dezordine și poluare.

Mafia s-a strecurat cu toată naturalețea în procesul de dezvoltare industrială, devenind deopotrivă antreprenor, revânzător, misit și agent recrutor. Pentru fiecare dintre aceste noi activități, ea a avut îndemânarea să-și asigure procente, taxe și dijme, constituindu-se în cele din urmă într-o clasă în sine și judecând teza lui Habsbawn: Mafia, spune el, este „un fel de burghezie”, iar în Sicilia reprezintă chiar singura burghezie posibilă.

Unica deosebire între această burghezie și o burghezie de tip așa-zis european, este aceea că Mafia se deda la o exploatare numită rapina, cruntă, sălbatecă, asemănătoare celei practicate odinioară în carierele de sulf. Cu intenția de a scoate maximum de profit în timpul cel mai scurt cu putință, fără a se sichisi de problemele de securitate ale pesonalului, cum ar fi construirea de travee și armături pentru mină, și fără a se preocupa măcar să-și programeze beneficiile. Aceasta este logica lui „imediat”, dăunătoare deopotrivă sănătății muncitorilor și viitorului intreprinderilor.

Burgezia mafiotă ascultă de alte reguli, care nu sunt nici ele aceleași cu ale burgheziei clasice: deoarece puterea mafiotă nu este ereditară. Nu te naști mafioso, ci devii; dacă ești fiu de mafiot, nu capeți niciun imperiu ca moștenire, trebuie să-l cucerești. Așa se explică faptul că până și puterea celui mai mare dintre mafioți poate fi răsturnată de pe o zi pe alta, prin irupția unor straturi noi, prin sosirea pe piață a unor proaspăt recrutați care vin să conteste ceea ce consideră a fi un „estabilishment”; și e firesc să fie așa, deoarece a poseda cele mai fabuloase bogății nu dă legitimitate unei puteri bazate pe violență, pe violarea legii și pe abuzul generalizat.

Se poate înțelege astfel, a contrario, de ce, pentru un timp, fascismului i-a fost ușor să poarte război împotriva Mafiei; regimul fascist netolerând alegerile libere, puterea politică n-avea nicicum nevoie de concursul Mafiei pentru a organiza, la nevoie prin violență, consensul electoral. Se poate înțelege de asemeni de ce democrația burgheză oferă cel mai favorabil teren Mafiei. Tristețea tristeților, nu ? Democrația burgheză și dezvoltarea economică capitalistă sunt stâlpii de boltă ai Mafiei.

SURSĂ: Leonardo Sciascia, Câte ceva din ce știu despre Mafia