Între 1910 și 1913, Franța fu terorizată de așa-numita „bandaă a lui Bonnot”, ale cărei isprăvi erau urmărite cu sufletul la gură de cititorii lui „Le petit Journal”. Bandiți vulgari și asasini odioși pentru bravii burghezi, anarhiști militanți după alții, eroi idealiști după intelectualii și visătorii de azi, această bandă, alcatuită din barbați și femei în jur de douăzeci de ani, trăia în falanster, practicând doctrina lui Proudhon (amorul liber, regimul vegetarian, abstinența de la alcool și tutun etc.).
Ei decid într-o bună zi să treacă la acțiune și să practice ceea ce ei numeau „la reprise individuelle”, atacând societatea capitalistă in ceea ce are ea mai tangibil ca societate de consum: casele de bani, reluând astfel, cu arma în mână, bunurile acumulate de exploatatori pe spinarea muncitorilor. Se dedau la început la mici jafuri și spargeri lipsite de avengură. „Sediul” lor era la redacția ziarului „L’Anarchie” și scopul lor prim – răsturnarea guvernului Poincaré.
În fruntea lor se aflau la început câțiva anarhiști celebri, ca: Victor Kilbatchiche, Raymond Callemin, supranumit „Raymond la Science” (îl cunoștea pe Darwin și citise pe Proudhon), Garnier, Valet și Monnier (ultimii, veiți în Belgia din Franța, pentru a se sustrage serviciului militar). La început activează în Belgia, dar urmăriți pentru delicte comise acolo, se întorc din nou în Franța. În ziua în care Jules Bonnot, specialist în atacuri armate și, incontestabil, primul tehnician al „hold up”-ului în mașină, a preluat conducerea bandei, el devine „deus ex machina” al acestor inofensivi anarhiști, începând să terorizeze populația.
În realitate, Bonnot și ai săi nu erau nici îngeri, nici monștri, nici bandiți veritabili, nici eroi. Aceasta este cel putin teza lui Phillippe Fourastié, cel care a realizat filmul inspirat din isprăvile faimoasei bande. Pentru el, Bonnot și acoliții săi făceau pur și simplu parte din acei revoltați duși la exasperare de spectacolul injustiției sociale și care deciseseră să se răzbune și să atace ordinea stabilită sau, mai precis, cum o numeau ei: „dezordinea stabilită”. Ei visau la o adevarată revoluție, la o baie de sânge purificatoare care ar face omenirea mai puțin sordidă.
În filmul lui Fourastié, La Bande à Bonnot, realizat în stilul „benzilor desenate” și al imagisticei populare, cu ilustrații luate din „Le petit Journal”, film care nu tinde nicidecum să reabiliteze pe anarhiști, ci încearcă oarecum să-i umanizeze, regăsim, perfect întruchipate, toate figurile pitorești ale acestor anarhiști idealiști: ideologul Raymond la Science (Jacqyes Brel), Octave Garnier, poetul (J.P. Kalfon), un „împătimit” al revoluției totale, Kilbatchiche revoluționarul (M. Vitold), surâzătoarea Marie la Belge (Annie Girardot) și, în sfârșit, Bonnot, șeful, creierul acestei antreprize demente, care în doi ani făcu din acești candizi „ilegaliști”, copiii rătăciți ai „Comunei”, înfloritorii bandiți în automobil care aveau să terorizeze Franța.
Filmul fu declarat schematic de către unii, o frumoasă suită de tablouri vivante de epocă, un fel de burlesc macabru, de „western 1900”, „a la française” etc.
SURSĂ: Constantin Popescu, Realitate și ficțiune
PHOENIX WEB 