Contemplarea

Potrivit tradiției… Pitagora s-ar fi dus la Phliunte să discute cu Leon, conducătorul cetății, unele probleme, dovedindu-se stăpân pe multe cunoștințe și iscusit vorbitor. Admirându-i inteligența și elocvența, Leon l-a întrebat care este știința pe care o preferă în special.

Pitagora i-ar fi răspuns că nu posedă nicio știință în special, dar că este filosof. Surprins de noutatea acestui termen, Leon l-a întrebat ce sunt oare filosofii și care e deosebirea dintre ei și ceilalți oameni; la această întrebare, Pitagora i-a răspuns că viața omenească i se pare asemenea târgului unde se desfășoară în toată măreția jocurile olimpice și unde se adună întreaga Grecie.

Acolo – spunea el – unii caută să câștige prin iscusința lor fizică coroana aducătoare de glorie și renume; alții vin ca vânzători sau cumpărători, împinși de pofta de câștig; mai este însă, în același timp, și o anume categorie de oameni, și tocmai cei mai aleși, care nu urmăresc nici aplauze, nici profit, ci vin ca spectatori și examinează cu luare-aminte ce se întâmplă acolo și cum se petrec lucrurile. Tot așa și noi, ca și cum am fi plecat dintr-un oraș oarecare într-un târg cu multă lume, pornim din altă viață și din altă lume ca să intrăm în viața noastră de acum: unii ca să se facă robi ai gloriei, alții ai banului; câțiva, împrăștiați ici și colo, nu pun niciun preț pe toate celelalte, ca să se consacre cu ardoare cercetării naturii  – pe aceștia el îi numește „iubitori de înțelepciune”, adică filosofi. Și, după cum acolo, la târg, lucrul cel mai frumos e să privești fară a dobândi vreun câștig pentru tine, tot așa în viață contemplarea și studiul naturii sunt cu mult mai presus de orice altă activitate.

SURSĂ: Cicero, Tusculane