KARL MARX – Criza economică din Europa [21/11/1856]

Potrivit veștilor din Europa aduse de cele două vapoare sosite în cursul acestei săptămâni, pare cert că s-a mai amânat prăbușirea definitivă a speculației și jocului de bursă, presimțită instinctiv de oamenii de pe ambele părți ale oceanului, ca o lovitură inevitabilă a soartei.

În pofida amânării însă, această prăbușire este certă. Într-adevăr, caracterul cronic pe care l-a căpătat actuala criză financiară nu este decât indiciul unui sfârșit cu atât mai violent și cu atât mai nefast. Cu cât criza va dura mai mult, cu atât ea va fi mai scump plătită. Europa se află în situația unui om ajuns în pragul falimentului și nevoit să-și continue totuși afacerile care l-au ruinat recurgând la cele mai disperate mijloace, în speranța că va împiedica sau va amâna înspăimântătorul crah final. Acționarii unor companii existând doar pe hârtie, sunt somați să facă noi vărsăminte de capital. Mari sume de bani se investesc în intreprinderi speculative, de unde nu vor mai putea fi retrase vreodată, în timp ce dobânda ridicată  – actualmente 7 % la Banca Angliei –  este, să zicem așa, crainicul neînduplecat al apropiatei judecăți.

Oricât de mare ar fi succesul manevrelor financiare întrprinse acum, este imposibil ca nenumărate speculații de bursă de pe continent să mai continue multă vreme. Numai în Prusia renană există 72 de noi companii miniere cu un capital pe acțiuni de 79 797 333 de taleri. Tocmai acum Credit mobilier austriac, sau mai exact Credit mobilier francez din Austria, întâmpină cele mai mari dificultăți, încercând să obțină plata celui de-al doilea vărsământ în contul acțiunilor lui, deoarece măsurile guvernului austriac paralizează reluarea plăților în numerar. Faptul că, potrivit contractelor, banii pentru cumpărarea de căi ferate și miniere trebuie vărsați vistieriei imperiale în numerar înseamnă că până în februarie 1858 din resursele lui Credit mobilier urmează să se scurgă în fiecare lună peste 1 000 000 de dolari.

Pe de altă parte, antreprenorii de căi ferate din Franța întâmpină dificultăți financiare atât de mari, încât Marea Cale Ferată Centrală s-a văzut nevoită să concedieze în sectorul Mulhouse 500 de funcționari și 15 000 de muncitori, iar Compania de căi ferate Lyon – Geneva a trebuit să-si limiteze sau chiar să-si suspende temporar operațiile.

  Pentru că a divulgat aceste fapte, „Independance Belge” a fost de două ori confiscat în Franța.

Cu toate că, în pofida acestor fenomene de pe continent, presa britanică ne asigură că perioada cea mai critică a crizei a trecut, ar fi zadarnic să căutăm dovezi convingătoare în acest sens. Nu le vom găsi nici în majorarea cu 7% a taxei de scont la Banca Angliei, nici în ultima dare de seamă a Băncii Franței, din care nu numai că reiese în mod evident că a fost ticluită, dar apare și destul de limpede că, în pofida celor mai drastice restricții în ceea ce privește împrumuturile, creditele, scontul și emisiunea de bancnote, banca n-a fost în stare să oprească scurgerea de metale nobile sau să se dispenseze de agiotarea aurului.

Dar oricum ar fi, cert este că guvernul francez nu împărtășește deloc părerile optimiste pe care se străduiește să le răspândească atât la el în țară, cât și în străinătate. La Paris se știe că în ultimele șase săptămâni împăratul nu a ezitat să facă cele mai neașteptate sacrificii bănești pentru ca renta să nu scadă sub 66%, el având nu numai convingerea, ci chiar credința superstițioasă că o asemenea scădere ar cânta imperiului prohodul. Este evident că în această privință Imperiul francez se deosebește de cel roman, întrucât acesta se temea că va pieri din cauza năvălirii barbarilor, în timp ce Imperiul francez se teme că va pieri din cauza retragerii speculațiilor de bursă.

SURSĂ: Karl Marx, Criza economică din Europa

Publicat ca articol de fond în The New York Daily Tribune

nr. 4 878 din 6 decembrie 1856