Ar trebui să fii teribil de obtuz din fire pentru a nega că stomacul este conceput să digere, ochii să vadă, iar urechile să audă.
În altă ordine de idei, trebuie să manifești o iubire ciudată pentru cauzele finale pentru a putea susține că piatra a fost concepută pentru a construi case din ea și că viermii de mătase s-au născut în China ca noi să avem satin în Europa.
Se spune însă că, dacă Dumnezeu a facut un lucru cu un scop anume, atunci înseamnă că a făcut toate lucrurile cu un scop anume. Este absurd să admiți Providența într-un caz și să o negi în celelalte.
Tot ceea ce a fost făcut a fost prevăzut, a fost rânduit. Nicio rânduială fără sens, niciun efect fără cauză; rezultă că totul este deopotrivă rezultatul, produsul unei cauze finale.
Așadar, este la fel de adevărat să spui că nasurile au fost concepute să poarte ochelari, iar degetele pentru a fi împodobite cu inele cu diamante, pe cât este de adevărat să spui că urechile au fost concepute pentru a auzi sunetele, iar ochii pentru a primi lumina.
Sunt de părere că această dificultate poate fi lămurită ușor. Când efectele sunt invariabil aceleași oriunde și oricând, iar când aceste efecte asemănătoare sunt independente de ființele cărora le aparțin, atunci înseamnă că există fără îndoială o cauză finală.
Toate animalele au ochi și văd, toate au urechi și aud, toate au o gură cu care mănâncă; au un stomac sau ceva asemănător unde se face digestia; toate au un orificiu care elimină excrementele, toate au un organ prin care se reproduc: și aceste daruri ale naturii lucrează în ele fără intervenția vreunui meșteșug. Iată cauzele finale clar stabilite, iar negarea unui adevăr atât de universal ar însemna pur și simplu să ne pervertim judecata.
Dar pietrele nu servesc neapărat la ridicarea unor construcții, oriunde și oricând; nu toate nasurile poartă ochelari; nu toate degetele au un inel; nu toate picioarele sunt acoperite cu ciorapi de mătase. Prin urmare, un vierme de mătase nu a fost conceput pentru a-mi acoperi mie picioarele, așa cum a fost concepută gura pentru a mânca sau așa cum a fost conceput fundul pentru a merge la toaletă. Rezultă așadar efecte produse de cauze finale, precum și numeroase alte efecte, care nu pot fi numite astfel.
Însă și unele și celelalte se află în egală măsură în planul Providenței generale: incontestabil, nimic nu se face în pofida ei sau fără ea. Tot ceea ce aparține naturii este uniform, imuabil, este lucrarea nemijlocită a Stăpânitorului; el este cel care a creat legile după care luna participă cu trei pătrimi în producerea fluxului și a refluxului oceanului, iar soarele participă cu pătrimea sa; el este cel care i-a dat soarelui mișcarea de rotație prin care acest astru trimite în cinci minute și jumătate raze de lumină în ochii oamenilor, ai crocodililor și ai pisicilor.
Este o consecință a naturii lucrurilor ca un om să fie ambițios, ca omul acesta să supună uneori alți oameni, ca el să fie învingător sau învins; dar nu se va putea spune niciodată: Omul a fost creat de Dumnezeu pentru a fi ucis în războaie.
Instrumentele pe care ni le-a dat natura pot să fie întotdeauna niște cauze finale în acțiune, ale căror efecte să apară negreșit. Ochii primiți pentru a vedea nu sunt întotdeauna deschiși; fiecare simț are momentele sale de odihnă. Există chiar simțuri de care nu ne folosim niciodată. De pildă, o biată ființă imbecilă, închisă într-o mănăstire la paisprezece ani, închide pentru totdeauna într-însa poarta prin care ar fi trebuit să iasă o generație nouă; dar cauza finală nu înseamnă că a dispărut: ea va acționa imediat ce va fi liberă să o facă.
Voltaire, Fin, causes finales
Dictionnaire philosophique, 1764
PHOENIX WEB 