Revoluție în Sparta

Concentrarea bogățiilor, care peste tot în Grecia aprindea veșnica discordie dintre clasele sociale, a provocat în Sparta două tentative de reformare revoluționară a statului. Izolată prin bariera munților săi, Sparta își menținuse independența, i-a înfrânt și i-a respins pe macedoneni și biruise glorios marea armată a lui Pirus în anul 272 î.Hr. Dacă dușmanii Spartei nu lăsaseră ruina în urma lor, aceasta va fi înfăptuită de cei puternici din interior, datorită lăcomiei lor.

main-qimg

Legile lui Licurg care interziceau înstrăinarea bunurilor patrimoniale prin vânzare sau cele care nu permiteau împărțirea lor între moștenitori fuseseră abrogate, iar averile câștigate de spartani în timpul imperiului sau prin războiae fuseseră afectate de cumpărări masive de domenii funciare.

În jurul anului 244 î.Hr., marea majoritate din cei 700 000 de acri ai Laconiei se afla în posesia a aproximativ o sută de familii și abia vreo șapte sute de indivizi mai posedau titlul de cetățean. Nici măcar aceștia nu mai mâncau în comun, iar cei bogați preferau mai degrabă banchetele în cerc intim. Majoritatea populației era formată acum din familii care odinioară erau libere, dar decazuseră în saracie. Ele revendicau anularea datoriilor și redistribuirea pământurilor.

Monarhia spartană avusese totuși o inițiativă de a reforma statul. În 242 î.Hr., Agis al IV-lea și Leonida au devenit amândoi regi. Adept al ideii lui Licurg, care voise ca țara să fie împarțită în mod egal la toți cetățenii liberi, Agis a propus redistribuirea pământurilor, anularea datoriilor și reinstaurarea comunismului lui Licurg.

Proprietarii funciari care aveau bunurile ipotecate susținuseră inițiativa lui Agis în favoarea anulării datoriilor, însă o dată rezultatul obținut, s-au împotrivit violent celorlalte reforme. În urma uneltirilor lui Leonida, Agis a fost asasinat împreuna cu mama și bunica sa, care își lăsaseră domeniile să fie împărțite oamenilor liberi spartani. În această dramă regală, cele mai nobile figuri au fost cele ale femeilor. Chilonis, fiica lui Leonida, se căsătorise cu Cleombrotos, un sprijinitor al lui Agis. După exilarea lui Leonida și urcarea pe tron a lui Cleombrotos, Chilonis a preferat să-și însoțească tatal în exil, decât să devină soția unui rege care a susținut îndepărtarea tatălui ei. Când Leonida a revenit pe tron și Cleombrotos a fost surghiunit la rândul lui, Chilonis la urmat și pe el în exil.

licurgo-esparta-600x350
 Licurg – Fondatorul și legislatorul Spartei

În scopul de a-și extinde domeniul familial, Leonida a silit-o pe văduva lui Agis să se mărite cu fiul său, Cleomene, aducându-i astfel o avere însemnată. S-a întâmplat însă că fiul lui Leonida să se îndrăgostească de soția sa, care l-a îndoctrinat cu ideile regelui defunct Agis. Când a ajuns pe tron sub numele de Cleomene al III-lea, noul rege a promis să înfăptuiască cu adevarat reformele lui Agis. Reușise să câștige de partea sa atât armata, prin curajul său dovedit pe câmpul de luptă, cât și poporul, prin moravurile sale cumpătate, și astfel a putut aboli efeoratul (cei cinci magistrați superiori care conduceau de fapt statul spartan- n.red.) oligarhic, întrucât Licurg nu-l sancționase niciodată. A lichidat apoi paisprezece opozanți, a exilat alți optzeci, a anulat toate datoriile, a împărțit pământul între oamenii liberi și a reintrodus disciplina spartană a lui Licurg.

Cleomene al III-lea nu s-a mulțumit doar cu aceste realizări din Sparta, ci a încercat să atragă tot Peloponesul în revoluția începută de el. Peste tot populația îl aclama ca pe un eliberator și mai multe orașe i-au deschis bucuroase larg porțile. A pătruns în Argos, Pellene, Flionte, Epidaur, Hermione, Trezene și chiar în bogatul Corint. Programul său avea parcă efectul unui narcotic: în Beoția s-a renunțat la plata datoriilor, iar statul a distribuit fonduri săracilor. La Megalopolis, filosoful Cercidas îi implora pe bogați să își împartă bogățiile cu cei săraci, înainte ca revoluția să-i distrugă.

După ce Cleomene a invadat Ahaia și l-a învins pe Aratos , clasa bogaților a început să tremure pentru avutul ei, astfel că Aratos a fost nevoit să cheme Macedonia în ajutor. Monarhul macedonean Antigon Doson a coborât din munții lui din nordul Greciei și l-a învins pe Cleomene la Sellasia, în anul 221 î.Hr., și a reinstaurat regimul oligarhic în Lacedemonia. Cleomene s-a refugiat în Egipt, unde a încercat zadarnic să obțina sprijinul lui Ptolemeu al III-lea, apoi a uneltit să-i răzvrătească pe locuitorii Alexandriei. După acest din urmă eșec, Celomene s-a sinucis.

10406_b
 Cleomene  al III-lea

Războiul dintre clasele sociale din Sparta a continuat însă. La o generație după Cleomene, spartanii au răsturnat oligarhii de la putere și au instaurat o dictatură revoluționară. Filopemen, strategul care îi urmase la conducerea ligii aheene lui Aratos, a invadat Laconia și a reistaurat regimul proprietății. Însă imediat ce s-a retras, spartanii s-au răzvrătit din nou și l-au ales dictator pe Nabis, în 207 î.Hr.

ujylvb2mhts21
Ruinele cetății Sparta. În fundal se observă o livadă de măslini și clădiri ale orașului Sparti

Nabis era un semit din Siria, care fusese prizonier de război și apoi vândut ca sclav în Megalopolis. Nabis i-a instigat pe iloții spartani la revoltă, fiind chinuit de decăderea socială în care ajunsese și dorindu-și cu ardoare să-și ia revanșa în fața sorții potrivnice. A acordat cetățenia spartană tuturor oamenilor liberi din țară și i-a eliberat pe toți iloții. Dacă vreun oligarh ar fi cutezat săă i se opună, i-ar fi confiscat de îndată toate bunurile și l-ar fi ucis.

Vestea faptelor sale remarcabile s-a întins cu repeziciune. Cu sprijinul claselor sărace a cucerit Argosul, Mesenia, Elida și o parte din Arcadia. Peste tot unde ajungea, Nabis naționaliza domenii întinse, redistibuia pământurile și ștergea datoriile. Liga aheeana, neputincioasă în a-l opri singură, a solicitat ajutorul Romei. Roma l-a trimis pe Flaminius împotiva lui Nabis, însă rezistența înverșunată a acestuia l-a determinat pe generalul roman să accepte compromisul: Nabis rămânea la putere, însă trebuia să-i elibereze pe toți oligarhii.

În 192 î.Hr. Nabis a fost asasinat de un susținător al ligii aheene. După patru ani, Filopemen invada Laconia pentru a sprijini partida oligarhică, abolea regimul comunismului licurgian și vindea ca sclavi trei mii de susținători ai defunctului Nabis. Se terminase cu revoluția, dar și cu Sparta. Ea a continuat să existe ca stat, însă n-a mai jucat niciun rol semnificativ în istoria Greciei.

SURSA: Will Durant, The Story of Civilization

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s