Mozart și omul în negru

1791. Divinul Amadeus Mozart se macina în chinurile cumplite ale unei boli necruțătoare (nefrită cronică cu atrofie renală), ale cărei simptome asemănătoare celor ale unei otrăviri fac să se nască în mintea compozitorului bănuiala că rivalul său Salieri ar fi încercat să-l suprime. În febrila așteptare a unei morți iminente, el primește vizita unui misterios personaj, un om înalt, îmbrăcat în negru, prezentându-se ca trimis al unui mare demnitar, spre a-i comanda o „Messa da Requiem” de care are nevoie în cel mai scurt timp.

Condiția principală era ca numele solicitatorului să-i rămână necunoscut și să nu ceară nicio explicație. Mozart acceptă, dar rămâne profund tulburat, convins ca acest ciudat musafir în haină de doliu nu e decât un mesager al morții, care-i cere să-și scrie propriul recviem.

Abandonat și reluat dupa alte vizite ale straniului client, acest recviem devine obsedanta preocupare a compozitorului. Pe masură ce aripa morții se face mai simțită, Mozart se consacră cu ultimele forțe ducerii la capat a tristei misiuni. La pasajul „Lacrimosa”, muzicianul epuizat izbucnește în plâns și întrerupe repetiția cu soliștii vocali și instrumentali adunați în juru-i, dând apoi cu înfrigurare indicații precise pentru ultimele pasagii ale messei elevului său Süssmayr.

Moare către miezul nopții (5 decembrie 1791), fredonând un fragment din Recviem, fixând apoi cu o privire febrilă un punct în gol, unde întrezărise probabil pe emisarul morții, venit să-și îndeplinească însărcinarea. Misteriosul vizitator n-a mai venit niciodată să-și ridice opera comandată.

Nicăieri, în diversele filme realizate de-a lungul anilor despre Mozart, n-a fost redat acest straniu episod. Singur cineastul vienez Karl Hartl (cu concursul actorului Hans Holt) în filmul semnificativ intitulat Wen Die Götter Lieben (Cei pe care-i iubesc zeii – 1942), s-a ocupat de această vizită a „mesagerului morții”, legată de creația Recviemului, conferindu-i întreaga importanță, făcând din ciutatul personaj o siluetă perfect expresionistă, în ambianța deja funebră a camerei în care comopozitorul se pregătea pentru marea călătorie.

13 ani mai târziu, același regizor reface filmul (cu alt tânăr interpret, Oskar Werner), reeditând cu aceleași rafinate procedee audio-vizuale episodul, ca și ultimele clipe ale muribundului care, pradă delirului, amesteca personajele „Flautului fermecat” cu umbrele morții resuscitate de recviem.

În 1984, un regizor ilustru, Milos Forman, reia tema Recviemului și a omului în negru în mult omagiatul său film Amadeus (8 premii Oskar), dându-i (conform scenariului său, scris în colaborare cu Peter Shaffer, autorul piesei „Amadeus”), o altă interpretare: omul în negru n-ar fi fost decât infamul Salieri însuși, dușmanul de moarte al lui Mozart.

Dar groaza în fața fiorosului personaj rămâne, ca și graba febrilă de a isprăvi cât mai repede cu înspăimântătoarea slujbă pentru morți. Mozart, pe patul de suferință, îi dictează chiar inamicului său Salieri ultimele măsuri din Recviem, într-o scenă halucinantă, dominată de prezența morții iminente. Doi actori geniali, Thomas Hulce (Mozart) și Murray Abraham (Salieri) dau acestei scene o tensiune aproape insuportabilă.

SURSĂ: Constantin Popescu, Realitate și ficțiune

Urmărește filmul Amadeus aici:

https://www.operaonvideo.com/amadeus-movie-1984/