MAFIA – Vendetta, lupara și omerta

Am avut relații cu un alt faimos mafioso, care a fost asasinat odată cu soția sa, la 22 mai 1978, în fața închisorii Ucciardone din Palermo. Se numea Sirchia. Fusese întemnițat pe insula Linosa, apoi pus în libertate supravegheată: în fiecare seară trebuia să se întoarcă să doarmă la Ucciardone.

Procesul său fusese un proces fără probe, ca majoritatea proceselor mafioților. Or, acest Sirchia se apucase de scris în 1972. Am descoperit din scrisorile sale că era unul dintre acei mafioți care nu știu să fie cu adevărat mafioți, care în orice caz încetase să mai trăiască după regulile și legile mafiote.

Într-un interviu ce i-a fost luat pentru săptămânalul „l’Europeo”, sirchia declarase: „Dar de ce se spune că sunt un mafioso ? Mi s-a întâmplat odată ca oameni pe care-i cunosc să-mi spună: <<vino să faci puțină ordine la șantierul naval >> și m-am dus, ca să-i servesc. Și șantierul a devenit mănăstire, nu alta. Pentru atâta lucru ești mafiot ?”

Apoi, treptat, Sirchia a înțeles că Mafia este cu totul altceva decât o societate civilă normală sau o instituție de drept; a resimțit de asemeni nedreptatea de a fi aruncat în confino, la pușcărie, în timp ce alții, mai vinovați, trăiau liniștiți la ei acasă. Aici se situează convertirea sa și în același timp motivul morții sale. Hotărâse să facă pace cu lumea, să se așeze la Linosa ca să fie constructor de case, așa ca „ei” l-au ucis într-o seară de mai a anului 1978, la fel și pe nevastă-sa, iar acest din urmă amănunt, care constituie o profundă anomalie în obiceiurile criminale ale Mafiei, m-a pus pe gânduri.

Dat fiind că niciun mafiot, de când există mafioți, n-a suflat vreodată de față cu soția sa măcar o singură vorbă despre afacerile sale – nevestele sunt în general excluse din vendetta (răzbunare -n.red.). Ba chiar am auzit odată pe un mafiot spunând despre un judecător: „N-aș avea nimic de zis de judecătorul ăsta, își face bine treaba; dar și-a permis să-mi aresteze soția. Una din două: sau sunt ceea ce judecătorul zice că sunt, adica mafiot, și atunci judecătorul știe foarte bine că nu-i povestesc nimic nevesti-mi, așa că degeaba o arestează; sau nu sunt mafiot și-n cazul ăsta e la fel de inoportun s-o aresteze pe nevastă-mea ca și pe mine”.

De ce a fost asasinată soția lui Sirchia împreună cu bărbatul ei ?  –  m-am întrebat. Să fi fost încredințată executarea crimei unui membru al acestei „noi Mafia” care nu știe să respecte regulile cele mai elementare ? Ori Sirchia încetase într-adevăr să mai fie mafiot și cei care sunt capomafia s-au convins îndeajuns ca să socotească indispensabilă eliminarea fizica a unui om în stare să nu mai respecte o regulă atât de fundamentală cum este tăcerea față de soția sa ? Înclin către a doua ipoteză. Cred că Sirchia voia să iasă din Mafia, deși știa că din Mafia nu se poate ieși pentru că vrei, e ca și când ai dezerta în timp de război. Am avut prilejul s-o spun adesea: Mafia trăiește permanent pe picior de război, ea nu cunoaște alt mod de a exista.

O crimă de tip mafioso poate fi recunoscută înainte de toate după persoana celui asasinat; și apoi după metoda aleasă pentru execuție. Metoda înseamnă tipul de armă folosită.

În general este folosită lupara, care nu-i o varietate de pușcă, ci o varietate de glonț: pușca de vânătoare este încărcată, după ce țeava a fost tăiată pentru a o face mai ușor transportabilă, cu o anumită cantitate de gloanțe de calibru mic, din cele folosite la vânătoarea de lupi, de unde numele lor de lupara. De ce asasinează Mafia cu lupara ? Pentru că asemenea glonț ucide cu siguranță. Pentru că are o asemenea rază de acțiune încât nu-și poate rata ținta. Pentru că lasă în trupul victimei inconfundabile găuri căscate. Gradul ei de securitate este identic cu cel oferit de mitralieră. Dar dincolo de aceste rațiuni de eficacitate, nu trebuie uitat că lupara este înainte de orice arma tradițională a țăranului.

A treia și ultima caracteristică a crimei mafiote: misterul de nepatruns care o înconjoară sau, mai exact, misterul pe care crima îl constituie pentru poliție și nu numai pentru ea, deoarece pentru cetățeanul de rând lucrurile sunt limpezi. În satele din partea de apus a Siciliei și într-un oraș ca Palermo, atunci când se comite o crimă de tip mafiot, se știe de ce, cum și de către cine a fost săvârșită. Dar nimeni nu o spune poliției; intră în acțiune faimoasa omerta (legea tăcerii). Cele mai multe dintre crimele de acest fel sunt răfuieli interne ale Mafiei. Într-un fel, poliția se simte ușurată când vede că astfel de indivizi periculoși au fost eliminați fără riscuri. Așa încât nu-i greu de înțeles de ce forțele însărcinate cu represiunea nu țin neapărat să intervină.

Cât despre celelalte ritualuri, cum sunt pietrele îndesate în gura victimei, sau țărâna băgată pe gât, sau limba tăiată, acestea sunt elemente estetizante pe care le practică Mafia măruntă mai mult decât cea mare, care n-are ce face cu acest simbolism la bani mărunți și preferă metode mai serioase și categoric mai puțin demonstrative.

SURSĂ: Marcelle Padovani, Interviews avec Leonardo Sciascia

Edition Stock, Paris 1980