NEWS: GUVERNAREA DE NOAPTE – 24 de ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul Orban la miezul nopții

rom -news

PHOENIX WEB – Miercuri 04. 02. 2020  — Confruntat cu posibilitatea căderii iminente de la putere după votul de azi din parlament asupra moțiunii de cenzură, inițiată de PSD și susținută de UDMR, în replică la asumarea răspunderii asupra legii alegerii primarilor în două tururi de scrutin, Guvernul Orban s-a pus în miez de noapte pe adoptat ordonanțe de urgență pe bandă rulantă.

ludovic_orban_govt_meeting_gov.ro_

„Este o premieră în România ca în aceeași zi să intri în ședință de guvern cu 24 de ordonanțe de urgență. Este un record mondial, cred că absolut, în orice stat democratic și am amânat Biroul Permanent astăzi la prânz să vedem și noi cu ce va veni Guvernul […] Cel mai teamă mi-a fost de ordonanța cu sănătatea. Domnul prim-ministru, în momentul acesta, a privatizat sănătatea românilor fără nicio explicație. Noi nu avem nicio problemă să fie încurajate spitalele private, singura problemă pe care o avem este că ministrul Sănătații, cel care a promovat ordonanța, lucrează și la spital privat și este și ministru. Și nu numai atât, ne așteptam ca premierul să iasă să spună că românii nu vor plăti bani în plus dacă se tratează în spitalele private sau se tratează în continuare la stat”, a declarat Marcel Ciolacu, liderul PSD, fiind citat de Cotidianul.

Marcel Ciolacu a mai adăugat că „logica Guvernului e clară: cine are bani va trăi, cine nu are, va muri”.

Și fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a avut un punct de vedere vizavi de adoptarea în miez de noapte de ordonanțe de urgență pe bandă rulantă de către Guvernul Orban, aflat în prag de cădere. Fostul ministru și-a exprimat indignarea față de ordonanța de urgență care scutește băncile de plata a 1,3 miliarde de lei, în timp ce Guvernul se plânge că nu are bani de alocații pentru copii și construcția de autostrăzi.

„Circul de stat s-a mutat la Palatul Victoria ! Se dă o ordonanță pe sfertul de oră, fără să fie avizele necesare, lucrate pe genunchi de angajații ministerelor aduși de acasă ca să lucreze noaptea ca hoții ! Au aprobat și scutirea băncilor de 1,3 miliarde lei, bani datorați statului ca urmare a unor hotărâri judecătorești. Nu mergeți după fentă ! Nu clienții trebuiau să plătească, aceea e altă poveste, ci băncile !

Printre cele scutite e și una al cărei director sărea în piață ca mingea, alături de angajații săi, la protestele contra guvernelor PSD. Acum își primește plata, că doar nu îngheța ca fraierul pentru principii ! Vedeți ? Dacă nu au venit și copiii să țipe să plece PSD, nu merită alocații ! Cică nu au bani pentru alocații și pensii și autostrăzi ! Bine că au pentru bănci !” și-a exprimat indignarea Olguța Vasilescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Guvernul Orban s-a întrunit marți într-o ședință-maraton, care a durat până la miezul nopții și în care au fost adoptate peste 24 de ordonanțe de urgență. Dintre acestea, cele mai importante au fost ordonanța care vizează Sănătatea, care permite accesul spitalelor private la programele naționale de sănătate, și cea privind alegerile parlamentare.

SURSE: Cotidianul, Digi 24

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s