TATIANA TOLSTOI – Amintiri despre Lev Tolstoi (I)

În cursul unei anchete, un cotidian parizian a pus următoarea întrebare: după ce semn se recunoaște apropierea bătrâneții ?

Cineva a răspuns: bătrânețea vine atunci când te năpadesc amintirile.

De câtva timp, eu simt deosebit de intens acest lucru. În clipele mele de singurătate, văd ivindu-se fragmente din trecutul meu. Revad cutare scenă,cred că aud glasuri… Adeseori aceste amintiri sunt legate de tatăl meu, care a fost tot ce am avut mai drag și mai luminos în viața mea. Nu pot totdeauna să le leg de evenimente care au precedat sau care au urmat, Nici să le fixez o dată anume. Dar revad episodul ca și cum s-ar fi petrecut ieri. Notez aceste „licariri de memorie” pe măsura ce ele se ivesc.

Lev Tolstoi primește un bacșiș

De la Moscova la Iasnaia Poliana sunt cam 200 de kilometri și, uneori, tata făcea acest drum pe jos. Cu sacul în spinare, el se amesteca, pe șoseaua cea mare, printre pelerinii care îl interesau, dar pentru care el nu era decât un tovarăș necunoscut. Făcea aceasta călătorie în cinci zile. Pe drum, se oprea să-și petreacă noaptea sau să mănânce într-o izbă sau într-un han popular. Dacă trecea pe lângă o gară, se ducea să-și potolească foamea în sala de așteptare de clasa a treia.

Într-una din aceste halte, plimbându-se pe peronul unde staționa un tren gata de plecare, auzi pe cineva că-l cheamă.

— Ei, moșule, moșule ! strigă o doamnă aplecată deasupra unei ferestre a trenului. Vrei să te duci repede la toaleta doamnelor și să-mi aduci geanta pe care am lăsat-o acolo ? Dar repede, căci trenul o să plece dintr-o clipă într-alta. Tata alergă la toaleta doamnelor, unde avu norocul să găsească geanta, pe care o înapoie călătoarei.

— Îți mulțumesc mult, spuse aceasta. Poftim pentru osteneala d-tale.

Îi întinse o monedă mare de bronz, pe care tata o băgă liniștit în buzunar.

— Știi cui i-ai dat cele cinci copeici ? o întrebă pe doamnă un tovarăș de călătorie, care recunoscuse în pelerinul plin de praf pe autorul cărții Război și pace. Lui Lev Tolstoi !

— Doamne, exclamă doamna, ce-am făcut ! Lev Nikolavici, Lev Nikolaevici ! Te rog să mă ierți și să-mi dai înapoi cele cinci copeici, pe care ți le-am dat din zăpăceală.

— De ce ? îi răspunse tata. N-ai făcut nimic rău. Cele cinci copeici le-am câștigat cinstit. Le păstrez…

Trenul se puse în mișcare, ducând cu el pe doamna care continua să se scuze, conjurându-l pe Tolstoi să-i înapoieze moneda de cinci copeici.

Tata, cu un zâmbet, privea trenul îndepărtându-se.

SURSĂ: Tatiana Tolstoi, Amintiri despre Lev Tolstoi