Plăcerea și înțelepciunea

Deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunțăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. Și de multe ori considerăm multe suferințe preferabile plăcerilor dacă suprotarea timp îndelungat a unor chinuri ne aduce, ca urmare, o plăcere mai mare.

De aceea, deși toate plăcerile ne sunt, în mod firesc, un bun apropiat, totuși nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferință e un rău, totuși prin natură nu orice suferință trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele față de altele și ținând seama de avantaje și de dezavantaje. În anumite împrejurări tratăm binele ca pe un rău și răul, dimpotrivă, ca pe un bine…

O mâncare simplă ne face tot atât de multă plăcere ca și o masă scumpă, o dată ce suferința din cauza lipsei a fost înlăturată, pe când pâinea și apa dau cea mai înaltă plăcere posibilă, dacă sunt prezentate celui ce duce lipsa lor. De aceea, a te obișnui cu mâncare simplă și ieftină împlinește tot ce este necesar pentru sănătate, dă putință unui om să facă față fără multă caznă la cererile necesare ale vieții, îl pune într-o dispoziție mai bună când uneori se află în fața unei mese bogate și îl face să nu se teamă de loviturile soartei.

Atunci când spunem că plăcerea este scopul vieții, nu înțelegem plăcerile vicioșilor sau plăcerile ce constau din desfătări senzuale, cum socotesc unii din neștiință, nepricepere sau din înțelegere greșită, ci prin plăcere înțelegem absența suferinței din corp și a tulburării din suflet. Nu succesiunea neintreruptă de chefuri și orgii, nu dragostea senzuală… nu desfătarea cu un pește sau cu alte delicatese ale unei mese îmbelșugate fac o viață plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei alegeri și respingeri, ca și alungarea acelor păreri prin care cele mai mari tulburări pun stăpânire asupra sufletului. Dintre toate acestea, primul și cel mai mare bun este înțelepciunea, din ea izvorăsc toate celelalte virtuți, căci ea ne învață că nu putem duce o viață plăcută, dacă nu-i și o viață înțeleaptă, cumsecade și dreaptă.

SURSĂ: Epicur, Scrisoare către Menoiceus