Sensul cuvântului „corupție”, după cum atestă numeroasele definiții ce se dau în Oxford English Dictionary, este evaziv și ambiguu. Pentru unii, corupția este un concept puternic normativ care definește transgresiunea ilegală sau imorală a normelor predominante, în avantajul unei persoane sau grup de persoane. În acest sens definirea corupției este de obicei tot atât de dependentă de poziția observatorului, pe cât este față de actul transgresorului: eu sunt realist, tu ești egoist, el este corupt.
Deseori persoanele corupte nu se consideră ca atare; și pe bună dreptate, deoarece ele privesc prin propria lor prismă de valori. Destul de des (cum ar fi în timpul tiraniilor) actul cel mai corupt constă în a respecta legea și obiceiurile; violarea sau subminarea autorității poate reprezenta foarte bine cel mai înalt act moral. Chair când este acceptată ca atare, corupția nu este în mod necesar dăunătoare. După cum observa Samuel Huntington, corupția, într-o măsură nu mai mică decât reforma, „poate fi funcțională pentru menținerea unui sistem politic”.
Corupția a fost înțeleasă și în cu totul alt sens: ca ceva natural, organic, ca o componentă ineluctabilă a procesului vieții. Considerând politica o casă, necazul este, dupa cum observa dl. Dooley, că „ea este locuită de ființe umane. Dacă ar fi fost o casă goală, ar fi putut fi ușor păstrată curată”. Aforismul mai elegant, apartinând lordului Acton, despre putere și corupție transmite același mesaj, doar că o face în sensul mai întunecat, mai pesimist al decăderii și degenerării inevitabile ale instituțiilor – un proces care a fost comentat de filozofii politici de la Platon încoace.
Corupția care a pătruns atât de profund în viața politică și de guvernământ din America secolului al XIX-lea a avut anumite lucruri în comun cu încălcările ordinii publice din secolul al XVIII-lea. Ea a reflectat și sporit afluiența constantă de oameni și interese noi în viața publică și a servit ca mijloc de perpetuare a intereselor deja stabilite. Dar asemănarea se oprește aici. Corupția americană din secolul al XIX-lea a fost, de fapt, o componentă a unui sistem politic foarte diferit, mult mai democratic și mult mai profund implicat în viața societății decât oricare altul care l-a precedat.
Pe tot parcursul secolului al XIX-lea iau naștere partide politice de masă cu caracter popular, precum și un sistem local, de stat și național, de deținere a funcțiilor publice, bine pus la punct, corelat mai degrabă cu cerințele sistemului de partid decât cele ale guvernului. Se estima că în anii 1870 unul din 12 capete de familie din New York ocupa o funcție publică. Avocatul David Dudley Field, adversar al eforturilor de a interzice funcționarilor publici să participe la viața politică, sublinia în 1877 că în New York existau mai mult de 140 000 de funcționari publici federali, de stat și locali – unul la 8 alegători. „Excluderea funcționarilor publici din activitatea politică – concluziona D.D. Field – va priva de drepturile cetățenești o mare parte a concetățenilor noștri”.
Vocabularul politicii americane din secolul al XIX-lea este cel al unei instituții active și viguroase, încărcat cu cuvinte ce aparțineau vieții de acasă, de la fermă sau de la fabrică. În anii 1820 candidații americani angajau acerbe competiții pentru funcțiile publice, în timp ce în Anglia ele erau atribuite de drept. Politicienii făceau mai mult decât să candideze: ei recurgeau la șiretlicuri, își părăseau propriul partid sau pe candidatul partidului lor, umblau cum s-ar zice în două luntre și aruncau praf în ochii tuturor. Existau obiective, programe ale partidului, favoriți, „caii rotași ai partidului” și o grămadă de fraze sforăitoare. Foarte curând vor exista falsificări de alegeri, patroni, mașini de vot, lobbysts, repeaters, floaters, mita, șperțarii, jefuirea averii statului prin corupție și comisionari ilegali.
Această democratizare a vieții politice – și a corupției implicit – a servit unor scopuri ce erau mai presus de scopul dintotdeauna al îmbogățirii participanților. Oferirea de mită, procedeu larg răspândit, a diminuat necesitatea existenței unei averi ca o condiție a intrării în politică sau în guvern. Ispita pecuniară a unei cariere publice poate că a împiedicat viața politică și administrația americană în secolul al XIX-lea să se înrăutățească sau a făcut-o să fie atât de bună pe cât a fost.
Corupția din guvern și din viața politică reprezenta o temă familiară în epocă. Pomelnicul trist al delictelor include afacerea „Credit Mobilier” în care o serie de oameni de vază (inclusiv președintele Schuyler Colfax și congresmenii James G. Blaine, James A. Garfield) au acceptat depuneri la compania de construcții Union Pacific; scandalul „Belknap” în care ministrul de război a primit mită de la un negustor indian; „Whiskey Ring”, un sistem bine pus la punct care ascundea complicitatea între agenții fiscali și distilatorii de whiskey și prin care se urmărea evitarea taxelor federale mari puse asupra alcoolului; și scandalurile „Star Route” în care privilegiile pentru expedierile poștale avantajoase în vest au fost acordate unor contractanți preferați.
Acest val de scandaluri este legat de obicei de moralitatea scăzută a vieții americane după războiul civil și de dezvlotarea rapidă a capitalismului care a contaminat sistemul politic. Dar el a avut și o altă dimensiune. Și anume, a implicat activități care făceau parte din expansiunea guvernului național după războiul civil: căile ferate până la Pacific, politica față de indieni, taxele indirecte, serviciile poștale. Regimul politic american la sfârșitul secolului al XIX-lea nu dispunea nici de mijloacele ideologice, nici de cele organizatorice pentru a face față acestei evoluții. Mașinațiile și controlul elitist aparțineau unui model guvernamental al trecutului, deja respins – cel aristocratic; statul de tip administrativ, birocratic aparținea viitorului. Mita și șperturile au fost o formă de adaptare, o cale de a aranja lucrurile – tot așa cum astăzi mituirea pe față la care recurg trusturile multinaționale reprezintă o aparentă necesitate în lumea anarhica a afacerilor internaționale.
Într-un sens, caracterul corupției publice s-a schimbat enorm în ultimele două secole în viața americană. De la nepotism și asigurarea protecției caracteristice politicii aristocratice de la începutul epocii moderne, prin, dar nu în afara veniturilor necinstite și a mitei bine canalizate de politica democratică și de o economie de piață în ascensiune rapidă, corupția s-a îndreptat spre abaterile mai subtile și mai complexe ale unei epoci de birocrație și ideologie.
SURSĂ: Morton Keller, Coruptia in America: continuitate si schimbare
PHOENIX WEB 
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază