DOCUMENTAR — Sistemul imunitar al omului nu cântărește decât un kilogram și posedă aproape un trilion de limfocite, care, în numai câteva minute, pot produce peste 100 de milioane de trilioane de anticorpi.

Mai uluitor chiar decât inimaginabilul lor număr este faptul că aceste molecule-anticorpi nu sunt identice. Imensa lor diversitate le oferă posibilitatea de a întâmpina și identifica milioanele de diverși oaspeți nepoftiți. Tot aici intră și moleculele proteice mari, polizaharidele și celelalte părți componente ale celulei. Toți acești venetici sunt numiți antigene.
Anticorpii aflați în sângele omului constituie proteine de apărare ce reacționează prompt, când în organism pătrund elemente străine periculoase. Cea mai importantă proprietate a lor o constituie uluitoarea capacitate selectivă. Anticorpii care reacționează la virusurile poliomelitei de tip 2, de exemplu, nu reacționează pentru nimic în lume la virusurile poliomelitei de tip 1 sau 3, deși deosebirea dintre cele trei tipuri de virusuri este total neînsemnată din punct de vedere biochimic. Această selectivitate extrem de pronunțată determină și importantul loc pe care anticorpii îl dețin în cadrul sistemului de imunitate.
Au fost descoperite cinci tipuri principale de anticorpi. Trei asemenea tipuri intră în componența imunoglobulinei G, aceasta din urmă fiind principalul mijloc de apărare a organismului împotriva microorganismelor și a altor proteine străine. Imunoglobulina A este răspândită în principal în mucoasa nazală, canalul digestiv, precum și în unele organe, asigurând aici un sistem de apărare locală. Imunoglobulină M poate fi asemănată cu un post de apărare foarte avansat care „se aruncă” imediat asupra oricărui element ce vrea sa intre în organismul nostru.
Cât de puternic este sistemul imunitar ?
Cu ani în urmă, specialistii de medicină judiciară de la Harvard au fost zguduiți de o tragică întâmplare. O fată perfect sănătoasă s-a prezentat voluntar pentru efectuarea unei experiențe „inofensive”. I-au fost injectate subcutanat câteva picături de sânge de cobai. La cinci minute după injectare, fata a început să se plângă de puternice dureri de cap și de asfixiere. După alte zece minute, toată pielea i s-a învinețit, și-a pierdut cunoștința și… a murit, în pofida măsurilor neîntârziate luate de echipa de experimentatori.
Ce se întâmplase, de fapt ? Sistemul imunitar al fetei a reacționat extrem de vehement la pătrunderea corpurilor străine. O asemenea reacție este cunoscută de medici sub numele de anafilaxie sau șoc anafilactic. Sunt cunoscute cazuri de oameni care au decedat fiind înțepați de insecte cu un grad redus de toxicitate sau, pur și simplu, pentru că au folosit antibiotice.
Extrem de viguros și de rapid, sistemul nostru imunitar ne poate aduce uneori și deservicii. Reacții similare șocului anafilactic pot fi constatate și în cazul alerigiilor.

La atac împotriva bolilor incurabile
În zilele noastre cercetatorii își propun să învingă toate bolile în fața cărora medicii sunt neajutorați. Artitrita reumatoidă, de exemplu, este o boală de care suferă în întreaga lume zeci de milioane de oameni și care, practic, încă nu s-a lăsat deloc tratată. În numeroase țări se efectuează însă cercetări pentru a se verifica în ce măsura este plauzibilă presupunerea că vinovate de apariția infecțiilor reumatoide sunt celulele sanguine de tip T (formate în timus) si limfocitele de tip B (formate în măduva osoasă).
A fost efectuată următoarea experiență. În sângele unor șobolani sănătoși au fost injectate limfocite luate de la șobolani bolnavi de artrită. Animalele sănătoase s-au îmbolnăvit foarte curând. S-a stabilit că în jurul articulațiilor se strâng corpusculi T care încep să distrugă celulele normale și sănătoase. Este evident că aici s-a comis o greșeală de identificare a „inamicului”.
În prezent, imunologii își îndreaptă eforturile spre rezolvarea uneia dintre bolile secolului — cancerul, care, după accidentele de circulație și bolile cardio-vasculare, face cele mai multe victime.
Medicii știu de mult că există cazuri când bolnavii incurabili de cancer (pulmonar, de exemplu) s-au vindecat spontan. Deși aceste cazuri reprezintă 1 la 100 000, faptele vorbesc fără putință de echivoc despre unul și acelasi lucru: într-un fel sau altul, sistemul imunitar al acestor oameni a fost activat într-o asemenea măsură, încât să poată veni de hac tumorii canceroase apărută în organismul lor.
De aceea au pornit cercetătorii să descopere metode prin care să facă sistemul imunitar al oamenilor activ împotriva tuturor maladiilor. Când va veni acea vreme, pentru medici nu vor mai exista boli incurabile, iar durata vieții omenești va fi considerabil prelungită. Dispunem de pe acum de toate temeiurile pentru a spera că sistemul imunitar poate fi transformat într-un „medicament” universal împotriva tuturor bolilor.
SURSĂ: Gospodin V. Sveștarov, Sistemul imunitar – „medicament” universal împotriva tuturor bolilor ?
Biologia pentru toți, Editura Albatros, 1982
Cu alte cuvinte, nimeni nu e singur cu adevărat. Mai un parazit, mai un germene…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază