Sfidând amurgul

Să pot privi netulburat

la zarea nesfârșită, adormită

în troienele-neghețate

din tăcerea ta, uimită…

.

Să pot să uit nemărginirea

lacrimei ce-ncet pe chipul

tău se scurge; și să-nțeleg

amurgul care sfidează timpul.

.

Să pot să cred că mai exiști,

că n-ai murit în zare…

și-apoi să mă preschimb în cavalerul

tău de plumb și să murim în mare.

© Remus Kral, 04. 02. 2020

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s