MANIPULAREA GENETICĂ – Virusurile sintetice produse în laborator

DOCUMENTAR  —   Anul 1967 a adus una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului trecut. Pentru prima oara în istoria omenirii, a fost creată „artificial”, în condiții de laborator, o ființă vie, a fost sintetizat primul virus „artificial”.

 Această sinteză fantastic de dificila a fost obținută de profesorii Arthur Kornberg și Mehran Goulian de la Universitatea din Stanford.

Au devenit astfel realitate visele oamenilor de știință de a sintetiza viața în „eprubetă”. Indiscutabil, avem de a face cu una dintre cele mai mari relizări ale biologiei moleculare sau, mai curând, cu o realizare a setei de cunoaștere și a inventivitătii umane.

Perspectivele deschise de această sinteză par a fi cât se poate de evidente. Care sunt însă plusurile și minusurile acestei epocale descoperiri ?

Savanții ar putea produce una dintre cele mai perfide arme create vreodată împotriva omului  –  agenții patogeni artificiali față de care niciun fel de preparate medicamentoase sau imunologice nu sunt eficiente. Cu alte cuvinte, apare o nouă și mare primejdie: devine posibil ca omenirea, aflată în plină prosperitate și într-un avânt cultural fără precedent, să se autocondamne la cea mai barbară distrugere… Ce garanție avem că unele virusuri, a căror sinteză este realizată în laboratoare, nu vor fi transformate într-o armă oribilă și folosite în scopuri militare ? Sau că ele nu vor fi pur și simplu „puse în libertate” în urma unei întâmplări nefericite sau a unei criminale neglijențe ?

S-a constatat că în nucleele tuturor celulelor se află molecule lungi în formă de lanț, ca o scară în spirală  – este vorba de moleculele ADN. Aici se află înregistrat tot cifrul vieții sau, cum mai este numit, codul genetic. Codul genetic este compus din patru grupe nucleotide de bază, marcate cu literele A, C, G și T. Aceste patru grupe constitutive sunt legate între ele așa cum literele formează cuvintele  – propoziții.

Virusurile, bacteriile, plantele, animalele și omul, în funcție de respectiva combinație de „litere”, știu parcă pe ce tip (șablon) biologic să acționeze în fiecare celulă a lor pentru propria lor existență și pentru continuarea speciei. Dacă aceste „cuvinte” genetice codificate din ADN-ul unui virus ar fi exprimate cu litere de tipar, s-ar obține o broșură de 60 – 70 de pagini. Iar planurile de „construire” a omului, marcate în fiecare celulă a lui, conțin miliarde de litere însumând o enciclopedie formată din 46 de volume a câte 20 000 de pagini fiecare.

După ce s-a realizat sinteza celui mai simplu eșalon de organizare a materiei vii, în fața biologiei și a medicinei s-au deschis persective nelimitate.

Virusul poliomelitei provoacă, de pildă, la unele animale o formă de îmbolnăvire canceroasă. ADN-ul lui seamană foarte mult cu ADN-ul virusului Φ – x – 174, folosit ca matriță la sintetizarea virusului „artificial”. Există, neindoielnic, posibilitatea ca în viitor din acest ADN să fie sintetizate forme modificate, pentru a stabili care sunt acele gene care, în urma dereglării informației lor biologice, produc cancerul.

După izolarea genelor și reproducerea lor pe cale artificială, se va putea găsi o modalitate pentru ca ele să fie atașate unor virusuri absolut inofensive prin care să fie introduse în celulele oamenilor bolnavi. Medicii vor dispune astfel de o puternică armă pentru vindecarea unei serii de boli ereditare.

Deși în prezent este încă greu să se întrevadă perspectivele îndepărtate ale sintezei realizate, oamenii de știință speră ca după descifrarea integrală a codului genetic se va putea trece la programarea și crearea pe cale artificială a virusurilor și bacteriilor. În viitor se va reuși modelarea unor celule mai complicate.

Apoi va veni rândul nostru, al oamenilor, să ne modelăm propria soartă biologică. Vor fi, desigur, sintetizate virusuri care, ajungând în celulele organismului uman, vor provoca o schimbare dirijată a informației biologice stocate în ele.  După toate probabilitățile, controlul și dirijarea eredității umane vor duce la depășirea barierei biologice de „incompatibilitate” tisulară, lucru ce va elimina obstacolele existente în prezent în calea operațiilor de transplant.

Se presupune că deja savanții lucrează la crearea de animale „raționale”, cărora li se vor putea încredința muncile banale și „murdare”: maimuțele să lucreze în agricultură, cimpanzeii să fie lustruitori de ghete, delfinii să fie folosiți la cultivarea spațiilor marine, la îngrijirea pescăriilor etc.

SURSĂ: Gospodin V. Sveștarov, Unele probleme contemporane ale biologiei

Biologia pentru toți, Ed. Albatros, 1982