Dreptate și merit

Se va motiva poate că puterea politică trebuie să se împartă în mod neegal, potrivit superioritații meritelor, chiar dacă toate celelalte calități ar fi egale și chiar dacă cetățenii ar fi cu totul asemănători, și ca drepturile și considerațiunea trebuie să fie diferite când indivizii se deosebesc. Dar, dacă acest principiu este adevărat, chiar fragezimea obrazului ori mărimea staturii, ori altă superioritate, oricare ar fi, ar putea să dea drept la o mai mare putere politică; însă neadavărul este vădit aici, și câteva comparații din alte științe și arte o vor proba îndeajuns.

Dacă s-ar împărți flaute unor artiști egali între ei, ca unora ce se îndeletnicesc toți cu aceeași artă, nu li se vor da cele mai bune instrumente celor mai nobili, pentru că noblețea nu-i face mai destoinici a cânta la flaut; ci va trebui să se dea instrumentul cel mai desăvârșit artistului care va ști să se servească mai bine de el.

alex alemany paintings

Dacă raționamentul nu este încă destul de clar, să-l întindem ceva mai departe. Fie un om foarte dibaci în arta flautului, însă mult mai puțin distins ca naștere și frumusețe, calități care fiecare în parte sunt, să zicem, mult mai prețioase ca talentul de a cânta din flaut și în aceste două privințe  – noblețe și frumusețe –  rivalii săi îl întrec cu mult mai mult decât îi întrece el ca flautist; susțin că numai lui trebuie să i se dea instrumentul cel mai bun.

Conform acestui raționament fals, un avantaj oarecare ar putea să se compare cu oricare altul. Pentru că talia cutărui om ar fi mai mare decât a altuia ar urma ca, în regula generală, talia ar putea fi pusă în balanță cu averea și libertatea. Astfel, dacă unul este mai distins prin talie decât este altul prin virtutea sa, se pune talia, îndeobește, mult mai presus decât este altul prin virtutea sa, și astfel calitățile cele mai neasemenea se vor pune la același nivel.

Dar fiindcă este cu totul imposibil acest lucru, este clar că nimeni nu pretinde câtuși de puțin ca în chestiune de drepturi politice să se împartă puterea potrivit oricărei specii de neegalitate.

Roland Heyder art

Că unii sunt ușori la alergat, iar alții înceți nu e un cuvânt ca în politică să aibă unii mai mult, iar ceilalți mai puțin: numai la jocurile atletice diferențele acestea se vor prețui după talentul lor adevărat. Aici, în mod necesar, nu trebuie să se compare decât calitățile ce contribuie la formarea statului. Astfel, au toată dreptatea oamenii să acorde o distincție particulară nobleței, libertății, averii…

Dar la aceste prime elemente trebuie a se adăuga alte două: justiția și vitejia războinică, de care statul de asemenea nu se poate lipsi, căci dacă cea dintâi este necesară ființări sale, cealaltă este necesară prosperității sale.

Pe lângă aceasta, deoarece egalitatea și neegalitatea completă sunt nedrepte între indivizi care nu sunt egali ori neegali decat într-o singură privință, toate constituțiile în care egalitatea și neegalitatea sunt întemeiate pe baze de felul acesta sunt în mod necesar corupte.

SURSĂ: Aristotel, Politica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s