FAR WEST – Epopeea diligenței

Timp de două secole, populația americană s-a așezat continuu de la coasta Atlanticului spre vest, până la valea fluviului Mississippi. Prin 1850, zona populată a ajuns aproape de meridianul 95, unde înaintarea progresivă s-a oprit; în loc să continue colonizarea ordonată, s-a sărit peste teritoriul Marilor Platouri și al Munților Stâncoși tocmai la zona de coastă a Pacificului.

Acest teritoriu, cât jumătate din suprafața Statelor Unite de azi, era aproape sălbatic în 1860, deși noul stat, California, avea peste patru sute de mii de locuitori, iar în Oregon și Utah se aflau cinzeci, respectiv patruzeci de mii de coloniști.

hitchin-page-holland

Explicația constă în situația geografică și de mediu al acestui teritoriu. Perioade lungi de secetă alternau cu perioade în care cădeau ploi rare; cursurile de apă erau murdare și cu albiile în continuă mișcare; lipseau pădurile și lemnul necesar construcției de locuințe și împrejurimi. Din aceste motive, primii coloniști au trecut prin regiune în grabă, oprindu-se tocmai la ocean, în zone bogate în ape și păduri.

Nevoia de comunicare între California, respectiv Oregon și fluviul Mississippi a devenit imperioasă în condițiile în care nu exista altă alternativă decât înconjurul Americii cu vasele, pe la Capul Horn. Cum singurul mijloc rapid de locomoție terestră era calul, trei locuitori originari din vest  – Major, Russel și Waddel –  au organizat o legatură poștală de la Misssissippi la Pacific prin actualele state Kansas, Nebraska, Wyoming, Utah, Nevada și California.

Pe pistele cunoscute de trapeuri și cercetași, au construit din 20 în 20 de km poște fortificate cu paznici înarmați, provizii și cai de schimb. Au fost angajați 100 de călăreți  – cu 25 dolari salariu săptămânal –  și cumpărați 300 de cai. Așa s-a înființat compania Overland Poney-Express, care a inaugurat, la 3 aprilie 1860, prima cursă poștală din orașul Saint Joseph pe Mississippi până la Sacramento, lângă San Francisco. Traseul se parcurgea în 10 zile, ceea ce reprezenta un adevărat record. Overland Poney-Express a asigurat serviciul de curieri până în 1870, când a fost înlocuită de vestita companie de stage coach, „Overland Land Route”.

Stagecoach_LG_Slideshow_01_1008x567-1

Începând din anul 1860, serviciul diligențelor a început să se generalizeze, mai întâi pe „Santa Fé Trail” și spori pe nenumărate alte trasee. Cu toate că în 1860 Statele Unite aveau deja o rețea de 50 000 km de cale ferată, această situație nu a stânjenit dezvoltarea companiilor de diligență care, în 1870, deserveau trasee de peste 5 000 km cu 250 de diligențe, cu peste 1 000 funcționari și 8 000 de cai. Perioada lor de glorie a ținut până la începutul secolului al XX-lea. În tot acest timp, varianta americană a diligenței transporta 11 persoane, inclusiv bagajele, avea patru roți și cutia în formă de barcă fixată de cadru prin intermediul unor legături groase de piele.

Călătorind pe drumuri proaste și foarte proaste, diligența avea aspectul unui vas înaintând pe o mare furtunoasă. Din acest motiv nu se montau geamuri, care oricum ar fi ajuns în scurt timp cioburi, ci se foloseau perdele groase din pânză cenușie pentru protejarea călătorilor de ploaie sau praf. Sus pe capră, alături de surugiu sau pe bancheta din spate, stăteau unul sau doi însoțitori cu puștile pregătite în eventualitatea nu atât a atacurilor amerindienilor, cât a celor inițiate de… albi. La primul foc de armă caii treceau în galop furios și începea o urmărire plină de tensiune a cărei reconstituire a făcut deliciul tuturor generațiilor de copii spectatori ai filmelor western, la cinematograf sau televiziune.

04

Victoria revenea partidei cu cei mai buni țintași și cu cei mai iuți cai, astfel că deseori călătorii aveau șansa să-și facă apariția în primul oraș de pe traseu numai în cămașă. Dacă unul dintre caii înhămați la diligență era lovit de gloanțe, ceilalți cădeau grămadă unii peste alții și călătorii erau nevoiți să se predea. Mai tragic se încheiau atacurile amerindienilor, care de multe ori după ce jefuiau și exterminau totul, dădeau foc resturilor, inclusiv diligenței. În aceste condiții nu tocmai plăcute, costul unui drum pe Santa Fé Trail, de la Kansas City la Santa Fé, de 250 de dolari, în care se includeau și mesele de la popasuri, era foarte ridicat pentru nivelul prețurilor din 1860.

În Far West, diligența a înscris cel mai frumos și mai palpitant capitol al existenței sale. Ultimul exemplar, care și-a făcut serviciul în zona orașului Deadwood – numele este simbolic (pădurea moartă -n.red.) -, ciuruit de gloanțe și spălat de intemperii a luat drumul muzeului în 1924, încheind o epocă ce va alimenta la nesfârșit atât legenda, cât și imaginația.

SURSĂ: Paul Teodoru, De la roată la farfuria zburătoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s