Vântul de noapte

Apăsătoarea noapte iremediabil vuiește

vântul prin cimitirul de vise ce crește

umbre disperate răcnind tăcerea

durerii plânsă-n boabe de rouă ca fierea.

.

Pașii pe aleea gândurilor împietrite

sună-n surdină un recviem;

dorințe inerte, criogenate,

se sparg în cioburi și praf.

Nimicul negru al neființei

tainic ascunde speranța

firului de iarbă încolțit

în evanghelii de nisip.

© Remus Kral, 06. 02. 2020

5 comentarii

      1. Arta poetica e prea mult spus… Nu ma pricep la poezie. Incerc doar sa exprim anumite stari de spirit, care pentru mine sunt imposibil de exprimat in proza.
        In versuri e mai simplu, ca mai suna din coada… 🙂

        Apreciază

Răspunde-i lui Baiatul Cu Trefla Anulează răspunsul