Corabia

Bogatele nisipuri

Umplură golful și noi

Așteptând un semn de plecare… Acum

Cerul e limpede și păsările

De ce nu mai cântă ? O, până și romul

Din luna

Verde

Sună a șopot puțin.

.

Cântați voi prieteni și liberi întindeți

Pânzele !

.

Pe colinele negre

Râde

Huhurezul.

.

Cântați… Numai voi nu știți

Că vântul e prielnic și corabia

Se reazemă pe nisip.

Iosif Caraiman, Corabia

Lasă un comentariu