REGELE NEBUN

1864. Ludovic al II-lea de Wittelsbach, regele Bavariei, un monarh luminat, exaltat, un estet utopist, izolându-se treptat de familie și de lume, ratează un posibil mariaj cu verișoara sa Elisabeta de Bavaria, viitoare împărăteasă a Austriei, irosindu-și viața în himerice activităti artistice, lăsându-se pradă unor înclinații anormale, pândit de nevroză și atins finalmente de nebunie.

Portrait of Louis II, King of Bavaria
 Ludovic al II-lea, regele Bavariei

Spirit rafinat, el se deda (la castelul de la Neuschwannstein) la adevarate orgii arhitectonice și decorative (adeseori lipsite de gust) devenind un fanatic al muzicii lui Wagner, căruia i-a purtat o dragoste statornică, dar tiranică, cheltuind întreg bugetul statului pentru a-i construi acestuia la Bayreuth un teatru ideal pentru operele sale.

Alarmați de nebunia lui progresivă, de comportările lui anormale, știute dar trecute sub tăcere, unchiul său, prințul Luitpold și rudele sale apropiate vor să-l sileasca să abdice. Rezistând cu obstinație miniștrilor și medicilor care-l țin din scurt, el încearcă o evadare cu un trist epilog: vrând să fugă peste noapte din castelul Berg unde era deținut, este găsit înecat în lacul Starnberg de lângă parcul rezidențial. Lângă el e descoperit și cadavrul doctorului care-l urmărise, ambii purtând semnele unei lupte violente. Detaliile morții nu se cunosc cu precizie.

Un văl des a fost așternut cu precauție de către cercurile curții asupra vieții sale intime, pentru a se evita scandalul. Figură stranie, pendulând între sublim și abjecție, între exaltare și morbid, personajul „regele nebun”, protector al artelor și mizantrop maniac, a interesat de multă vreme pe scriitorii atrași de cazurile patologice. S-au scris sute de biografii mai mult sau mai puțin romanțate despre viața monarhului bavarez și despre fanatica lui admirație pentru autorul Tetralogiei.

Cineaștii au fost tentați de aspectul excesiv romantic al acestei triste vieți, încă de pe vremea filmului mut. Dar cele mai importante versiuni, remarcabile pentru grija cu care au respectat adevărul istoric, rămân filmele: Ludwig II de Helmut Käutner, cu O.W. Fischer (1955), Recviem pentru un rege virgin de Jürgen Syberberg (1972), cu Harry Baer, și, cu un plus de poezie și cruzime, Ludwig, capodopera marelui Luchino Visconti (1972), în magistrala interpretare a lui Helmuth Berger, trecând cu uluitoare facilitate de la fervoarea tinereții la jalnica decrepitudine premergătoare finalului. De reținut prezența fermecătoarei Romy Schneider în rolul ce părea a-i fi destinat pe viață, cel al Elisabetei de Austria, pe când era încă prințesa Sissy.

SURSĂ: Constantin Popescu, Realitate și ficțiune

4 comentarii

    1. Evident… 🙂
      Si in literatura romana se intalnesc astfel de lohengrini, de la eroul din „Tinerete fara batranete „, nefericitul lohengrin care s-a abatut in Valea Plangerii, pana la Ludovic Orban, primul ministru care si-a asumat raspunderea la cacialma si apoi a facut febra musculara la mana tot semnand ordonante de urgenta, cand a aflat ca-i pica guvernul… 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns la Tamara Yancosky Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s