Vampirul din Düseldorf

Lanțul de crime ale lui Peter Kürten, asasin sadic și maniac sexual, supranumit și „Vampirul din Düseldorf”, începe în februarie 1929, pe când avea 47 de ani și era căsătorit de mai multă vreme. Exercita meseria de sudor, după ce trăise până atunci din mici expediente, din diverse escrocherii. Aparent era un muncitor pașnic și un vecin îndatoritor, după cum îl descriau colocatarii imobilului unde locuia.

Nimeni nu putea întrezări sub acest aspect inofensiv pe bolnavul mintal a cărui nebunie latentă pare a fi început cu o netă senzație de dedublare. Sub imperiul unor forțe obscure, într-o stare de surescitare anormală, aidoma somnambulismului, pornește în neștire noaptea pe străzi. La început victimele sale sunt nefericitele „păsări nocturne”. Ucide apoi cu o certă predilecție copile pe care le ademenește în locuri virane, ștrangulându-le. Își ucide victimele cu o tehnică savantă, tipică pentru un sadic cu complexe de megalomanie. Soția lui, o ființă ștearsă, era cu totul străină de cea de-a doua existență a bărbatului ei, de crimele făptuite de el, care durară până la sfârșitul lui mai 1930, când una dintre fetițele atacate de el îl recunoscu și fugi să-l denunțe poliției.

Nu se cunoaște cu precizie numărul victimelor sale, dar este sigur că ele depășesc cifra de 30. Printre ele se află nu numai femei și copile, ci și bărbați și chiar animale. Va fi arestat și judecat într-o atmosferă de puternică tensiune, firească pentru un oraș terorizat timp de aproape un an și jumătate de acest monstru nocturn. Se pare că rudele victimelor ar fi încercat să-l linșeze. După condamnarea la moarte și ghilotinarea lui, la necropsie, creierul criminalului se dovedi perfect normal…

Personajul „vampirului” servi un an mai târziu ca pretext unui mare cineast ca Fritz Lang pentru un amănunțit studiu psihologic (al criminalului) și sociologic (al mulțimii cuprinse de teroare și reacțiilor ei), pentru o ironică paralelă între justiția oficială și cea a delicvenților care-l prind și-l judecă pe criminal după legea lor, înainte de a-l preda autorităților, pentru o demonstrație a inutilității pedepsei cu moartea în cazul unui bolnav mintal. Filmul se chema sugestiv „M” (de la Mörder, criminal) și era o pură capodoperă. Interpretul Peter Lorre devine peste noapte o celebritate mondială. Pe chipul său de copil, nedezvoltat, te izbea privirea sticloasă a dementului.

Folosind același titlu (și în linii mari același scenariu), Joseph Losey semnează în 1951 (în SUA) un remake al filmului lui Lang, o copie impersonală fără calități particulare. În 1964, remarcabilul actor-regizor Robert Hossein realizează (în Franța) o versiune pur realistă (împănată cu pasionante fragmente din actualitățile vremii) a afacerii „Vampirului”, făcând din el un tip aparent normal, simpatic chiar, atribuind crimele sale unei iubiri neîmplinite, umilințelor la care-l supunea unica femeie de care era îndrăgostit. Era un punct de vedere perfect valabil de interpretare freudiană a unui caz patologic, prezentat cu tactul și măiestria caracteristice lui Robert Hossein.

SURSA: Constantin Popescu, Realitate și ficțiune