FERICIREA – Un ideal irealizabil

Care sunt intențiile și obiectivele vitale trădate de conduita oamenilor, ce cer ei de la viață, spre ce tind ei ? Nu ne vom înșela nicidecum dacă răspundem: ei aspiră la fericire, oamenii vor să devină și să rămână fericiți.

Aspirația aceasta are două fețe, un scop negativ și unul pozitiv: pe de o parte, evitarea durerii și a neplăcerii, iar pe de altă parte trăirea unor plăceri intense. Într-un sens mai restrâns, termenul „fericire” semnifică doar faptul că a fost atins cel de-al doilea scop. În corelația cu această dualitate a scopurilor, activitatea oamenilor poate lua două direcții, după cum ei încearcă de o manieră preponderentă sau chiar în mod exclusiv să realizeze unul sau altul dintre scopuri.

După cum vedem, pur și simplu principiul plăcerii este acela care determină scopul vieții, guvernând de la bun început operațiile aparatului psihic; nici o îndoială nu poate exista cu privire la utilizarea acestui principiu; cu toate acestea, întregul univers – atât macrocosmosul, cât și microcosmosul  – caută gâlceavă programului său, care este absolut irealizabil; întreaga ordine a universului i se opune; am fi tentați să spunem că nu a intrat nicidecum în planul „Creațiunii” ca omul să fie „fericit”. Ceea ce numim fericire, în sensul cel mai strict al termenului, rezultă dintr-o satisfacere mai degrabă imediată a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce prin natura sa nu este posibil decât sub formă de fenomen episodic.

Orice persistență a unei situații pe care a făcut-o datorită principiului plăcerii nu generează decât o senzație de bunăstare destul de călduță: suntem în așa fel făcuți încât numai contrastul este capabil să ne procure o plăcere intensă, ceea ce starea însăsi de plăcere nu face decât foarte puțin. Astfel, capacitatea noastră de a fi fericiți este limitată prin contribuția noastră. În același timp, ne este mai puțin dificil să trăim nenorocirea.

251045,xcitefun-surrealism-painting-568-8

Suferința ne asediază din trei părți: din partea propriului nostru corp, care, sortit decăderii și disoluției, nu se poate dispensa de acele semnale de alarmă reprezentate de durere și de angoasă din partea lumii exterioare, care dispune de forțe invincibile și inexorabile pentru a se înverșuna împotrivă-ne și a ne nimici; în fine, provine din raporturile noastre cu ceilalți oameni. Suferința generată de această sursă este poate mai dureroasă decât oricare alta, suntem înclinați s-o considerăm ca pe un accesoriu oarecum superfluu, cu toate că ea nu aparține mai puțin destinului nostru și este la fel de inevitabilă ca suferințele de altă natură.

Nu-i de mirare dacă, sub presiunea acestor posibilități de suferință, omul se străduiește de obicei să-și reducă pretențiile la fericire… și dacă el se consideră fericit și numai scapând de nenorocire și evitând suferința; într-un mod foarte general, sarcina de evitare a suferinței o izgonește pe ultimul plan pe aceea de obținere a plăcerii.

Dacă programul pe care ni-l impune principiul plăcerii și care constă în a fi fericit nu este realizabil, ne este totuși permis să nu renunțăm la orice efort destinat să ne apropie de realizarea sa. Ca să ajungem aici, putem adopta căi foarte diferite… Nici un sfat nu este aici valabil pentru toți, fiecare trebuind să caute prin el însuși modalitatea prin care să poată deveni fericit.

41CbWSQGKfL._UX250_
 Sigmund Freud

Totul depinde de suma de satisfacție reală pe care fiecare o poate dobândi din lumea din afară, de măsura în care este capabil să devină independent și, în sfârșit, de puterea de care dispune spre a-și modifica după plac dorințele. În această privință, abstracție făcând de circumstanțele obiective, determinantă va fi constituția psihică a individului.

Omul cu temperament erotic va pune pe primul plan relațiile afective cu semenii, narcisistul înclinat să-și fie suficient lui însuși va căuta plăcerile esențiale printre acelea care provin din viața sa interioară, pe când omul de acțiune nu va pierde din vedere lumea exterioară cu care el este apt să-și măsoare puterea.

SURSĂ: Sigmund Freud, Angoasă și civilizație

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s