Judecata falsă

Avem oameni orbi, chiori, sașii, oameni care se uită cruciș, alții care văd la distanță, alții cu vedere scurtă, cu vederi limpezi sau confuze, slabe sau neobosite. Toate acestea oferă o imagine destul de fidelă asupra înțelegerii noastre; dar nu se cunosc vederile false. Nu există oameni care să ia întotdeauna un cocoș drept cal, nici o oliță de noapte drept casă.

Atunci de ce întâlnim adesea spirite, altminteri destul de juste, care judecă absolut fals anumite lucruri importante ? De ce unul și același siamez, care nu se va lăsa niciodată înșelat când este vorba să i se numere trei rupii, crede cu fermitate în metamorfozele lui Sammonocodom ? Datorită cărei stranii ciudățenii, oameni cu bun-simț seamană cu Don Quijote, care credea că vede niște uriași, acolo unde alți oameni nu vedeau decât niște mori de vânt ?

Don Quijote era chiar mai scuzabil decât siamezul care credea că Sammonocodom a venit de mai multe ori pe pământ sau decât turcul care este convins că Mahomed a pus o jumătate de lună în mâneca sa; și asta pentru că Don Quijote, căruia îi intrase în cap ideea că trebuie să se lupte cu uriașii, poate să-și închipuie că un uriaș are trupul la fel de mare cât o moară, iar brațele la fel de lungi ca aripile unei mori; dar de la ce supoziție poate să plece un om cu bun-simț pentru a se convinge că jumătate din lună a intrat într-o mânecă, și că Sammonocodom a coborât din cer pentru a veni să se joace cu un zmeu la Siam, pentru a tăia o pădure și pentru a face tot soiul de scamatorii ?

Chiar și cele mai mari genii pot avea o judecată greșită în legătură cu un principiu pe care l-au primit fără a-l cerceta. Newton a dat dovadă de o judecată cât se poate de greșită când a comentat Apocalipsa.

Tot ceea ce-și doresc anumiți tirani ai sufletelor este ca oamenii pe care îi învață să aibă o judecată falsă. Un fachir crește un copil care promite mult; preț de cinci sau șase ani, el se străduiește să-i vâre în cap ideea că zeul Fo s-a arătat oamenilor sub înfățișarea unui elefant alb, și îl convinge pe copil că o să fie biciuit după moarte timp de cinci sute de mii de ani, dacă nu crede în aceste metamorfoze. El mai adaugă și faptul că, la sfârșitul lumii, dușmanul zeului Fo va veni să se lupte cu aceasta divinitate.

Copilul studiază și ajunge un copil minune; discută pe marginea învățămintelor primite de la profesorul său; consideră că Fo nu putea să se preschimbe decât în elefant alb, întrucât acesta este cel mai frumos dintre toate animalele. „Regii din Siam și Pegu, spune el, se războiesc pentru un elefant alb; cu siguranță că, dacă Fo n-ar fi fost ascuns în acest elefant, regii cu pricina n-ar fi fost atât de necugetați încât să se lupte doar pentru a intra în posesia unui simplu animal.

Dușmanul lui Fo va veni să-l înfrunte la sfârșitul lumii; dușmanul acesta va fi, negreșit, un rinocer, pentru că rinocerii se luptă cu elefanții.” Așa raționează, ajuns la o vârstă matură, elevul savant al fachirului, și el devine unul dintre capetele luminate ale Indiei; cu cât spiritul său este mai subtil, cu atât el judecă mai fals; apoi el va forma spirite la fel de false ca al său.

Dacă li se aduce la cunoștință tuturor acestor fanatici un pic de geometrie, ei o învață destul de ușor; dar, lucru ciudat !, cu toate acestea, spiritul lor nu își revine; ei întrezăresc adevarurile geometriei, totuși aceasta nu-i învață să cumpanească și probabilitățile; drumul lor este croit; ei vor judeca anapoda toată viața lor, iar eu sunt mâhnit din această pricină pentru ei.

SURSA: Voltaire, Esprit faux

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s